S-a lansat apelul de proiecte privind sprijinul pentru implementarea de soluții de cercetare de importanță strategică în domeniul medical: genomică; boli netransmisibile vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice, în cadrul Priorității 5 - PoS.

 

 

Organismul Intermediar pentru Cercetare, din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, anunță deschiderea apelului de proiecte:

 

PS/272/PS_P5/OP1/RSO1.1/PS_P5_RSO1.1_A9: „Sprijin pentru implementarea de soluții de cercetare de importanță strategică în domeniul medical: genomică; boli netransmisibile (ex. dezvoltarea de soluții de cercetare pentru tratarea cancerelor); vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice”, aferent Programului Sănătate, Obiectivul de politică 1: O Europă mai competitive și mai inteligentă,  prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale, Prioritatea 5: Abordări innovative în cercetarea din domeniul medical, Obiectivul specific RSO1.1 Dezvoltarea și sporirea capacităților,

 

de către Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

 

Proiectele pot fi depuse, prin sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 03.04. – 28.06.2024, detaliile fiind descrise în Ghidul solicitantului.

 

 

Documentele aferente apelului sunt disponibile mai jos:

Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte„Sprijin pentru implementarea de soluții de cercetare de importanță strategică în domeniul medical: genomică; boli netransmisibile (ex. dezvoltarea de soluții de cercetare pentru tratarea cancerelor); vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice”, aprobat prin OMIPE nr. 916/02.04.2024

Schema de ajutor de stat pentru activități de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate prin prioritatea 5 "Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical" care vizează acţiunea A - Operaţiuni strategice predefinite din cadrul Programului Sănătate, aprobată prin OMIPE nr. 831/22.03.2024

Centralizator observatii GS implementare solutii de cercetare in domeniul medical_OIS

 

Modificat la: 2024-04-08 17:17:00